duminică, 14 octombrie 2007

Soselele de centura vor deveni drumuri expres


Romulus Cristea
» Capitala va avea doua sosele de centura, concentrice, ambele cu profil de autostrada.

» Pentru constructie, exista suficiente finantari, intarzierile fiind datorate doar exproprierilor.

Capitala va avea doua sosele de centura, concentrice, ambele cu profil de autostrada. La actuala centura vor incepe ample lucrari de reabilitare constand din refacerea paturilor asfaltice si largirea cu inca doua benzi, iar la noua sosea de centura, construita la circa 10 kilometri de prima, urmeaza sa se dea ordin de incepere a lucrarilor in perioada urmatoare.si in alte localitati din tara au fost demarate ample lucrari la soselele de centura. La Ploiesti-Vest lucrarea a fost licitata si constructia va incepe anul viitor. La Craiova, lucrarea este aproape de finalizare, iar la Suceava si Iasi constructia soselelor de centura incepe din primavara anului 2008. Drumurile de centura ale marilor orase (Timisoara, Oradea Arad si altele) vor avea profil de autostrada si vor fi incluse tot in programul de drumuri nationale si expres.Pentru drumurile de centura care vor inconjura Bucurestiul, reprezentantii Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale cunosc termenele de finalizare, insa data inceperii lucrarilor in ambele cazuri depinde de exproprierile care sunt in curs. Pana in prezent, la prima sosea de centura (care urmeaza sa fie reabilitata si largita) exproprierile sunt facute in proportie de 84%, termenul de finalizare a lucrarilor fiind stabilit in 2009. "Cel mai probabil, saptamana viitoare se va da ordin de incepere a lucrarilor la o portiune din partea nordica a inelului 1. In prezent, se lucreaza la refacerea paturilor asfaltice la portiunea sudica a centurii. In functie de stadiul exproprierilor se vor da si ordinele de incepere a lucrarilor. Licitatia este facuta, exproprierile sunt realizate in proportie de peste 80%", ne-a declarat ing. Cristian Duica, director general adjunct la Directia de intretinere si administrare din cadrul CNADR. In cazul inelului 2 al centurii Bucuresti sunt in curs de finalizare studiile de fezabilitate, lucrarile se vor desfasura in paralel cu cele de la inelul 1, iar finalizarea lucrarilor este stabilita pentru 2010. "Nu avem vreo problema legata de finantare. Bani sunt. Singurele impedimente au deocamdata legatura cu exproprierile, insa procedurile decurg relativ bine. Cum se va da ordin de incepere a lucrarilor, toata lumea este pregatita sa inceapa constructia. Nu sunt lucrari deosebite de facut, nu avem poduri, pasaje, tunele nici la inelul 1, nici la inelul 2, deci nu se va pierde timpul cu lucrari speciale. Bineinteles, sunt unele noduri rutiere prevazute, dar nu pun probleme extraordinare", a precizat Duica. Specialistii din cadrul CNADN au gasit unele variante alternative pentru perioada in care se vor efectua lucrarile la inelul 1: de la Aeroportul Otopeni pana la autostrada Bucuresti-Constanta traficul ar putea fi preluat de drumul judetean deja existent, care insa va fi reabilitat de consiliul judetean cu bani proveniti de la Guvern. In functie de ritmul exproprierilor, lucrarile la inelul 2 vor incepe, cel mai probabil, peste 4-5 luni. Inelul 1 al centurii Bucuresti are 64 kilometri, iar inelul 2 va avea aproximativ 100 kilometri. Pentru inelul 2 a fost trasat un traseu, se vor expropria aproximativ 500 hectare de teren, iar in functie de problemele care se vor ivi, traseul ar putea suferi unele reconfigurari. Noua sosea de centura cu profil de autostrada va avea noduri rutiere cu toate drumurile nationale intersectate.
http://www.romanialibera.ro/
Articol aparut in Romania libera, vineri 12 octombrie 2007

Niciun comentariu: