sâmbătă, 30 august 2008

La patru ani dupa inaugurare: Benzinarii pe A2




Romulus Cristea



La sfarsitul lunii septembrie vor fi puse in functiune primele benzinarii pe traseul Autostrazii Soarelui, la mai bine de patru ani de la inaugurarea acesteia. Primele statii de carburanti vor fi mobile, urmand ca cele fixe sa fie date in folosinta la sfarsitul lunii februarie 2009.
Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADNR) a transmis, ieri, companiilor petroliere OMV, Rompetrol si Petrom contractele privind constructia de benzinarii pe traseul Autostrazii Soarelui, Bucuresti-Cernavoda. Licitatia a fost organizata pentru cinci loturi, fiecare lot cu doua benzinarii.
OMV, Rompetrol si Petrom sunt companiile care pot construi cele 10 benzinarii de pe traseul Autostrazii Bucuresti-Cernavoda. OMV va construi doua benzinarii, in zona kilometrului 66, Rompetrol patru statii, la kilometrii 88 si 139, iar Petrom va opera doua benzinarii, la kilometrul 111. Procedura de atribuire pentru primul lot castigat de OMV a fost suspendata datorita depunerii unei contestatii de catre unul dintre ofertanti.

Potrivit contractului de concesiune, incheiat pe o perioada de maximum 29 de ani, in termen de sase luni de la semnarea contractelor investitorii vor fi obligati sa finalizeze constructia statiilor de distributie a carburantilor.
Directorul general al Rompetrol Downstream, Dan Rosu, a declarat pentru Mediafax ca Rompetrol va instala cele patru statii mobile in termenul prevazut, dupa ce va obtine toate avizele si autorizatiile necesare.

"Noi putem sa instalam statiile mobile si in 48 de ore, dar exista unele formalitati legale si pasi de urmat, adica autorizatii de la consiliile locale si avize privind mediul, dar speram sa le obtinem in termen util", a mentionat Rosu.
Statiile mobile vor avea o capacitate de aproximativ 20.000 litri de carburanti si sunt amplasate pe platforma de beton.
Pentru 2009 se preconizeaza si amenajarea de-a lungul autostrazii a unor cafenele, spatii de alimentatie, hoteluri, parcari si toalete.
Articol aparut in ziarul Romania libera din 27 august 2008

Foto: Romania libera
http://www.romanialibera.ro/

Niciun comentariu: