marți, 9 iunie 2009

Caderea continua a exporturilor, semnul adancirii crizei


» Deficitul comercial s-a redus pentru a saptea luna consecutiv pe fondul reducerii masive a importurilor.


» Analistii economici atentioneaza ca inca nu am atins maximul crizei, care se va manifesta si in semestrul II.

» Exporturile extracomunitare au cazut in mai cu peste 47%, comparativ cu perioada similara din 2008.


Romulus Cristea

Importurile s-au redus cu 40% in aprilie, iar exporturile s-au comprimat cu 23%. Deficitul comercial al Romaniei a ajuns in luna a patra a anului la 835,1 milioane euro, inregistrand astfel a saptea luna de scaderi consecutive, potrivit datelor comunicate de Institutul National de Statistica (INS). In aprilie, fata de luna precedenta, exporturile au scazut cu 16,8%, iar importurile – cu 5,77%. Cel mai mare declin l-au inregistrat exporturile extracomunitare. "Pentru luna mai, comparat cu perioada similara din 2008, caderea inregistrata la exporturile extracomunitare a fost de 47,3%. Dupa luna martie, care a fost o exceptie, datorita Programului «Rabla» derulat in Germania, fapt care a determinat o crestere a exporturilor de la Dacia, urmatoarele doua luni indica caderea exporturilor, o agravare a situatiei din piata.

Daca nu exista corectia din luna martie, semestrul s-ar fi putut incheia cu o reducere a exporturilor de 30-40%, cat se estimase in primele luni ale anului. Insa trebuie retinut ca exporturile de la Dacia nu pot compensa celelalte scaderi ale pietei", a declarat Mihai Ionescu, secretar general al Asociatiei Nationale a Exportatorilor si Importatorilor din Romania (ANEIR).
Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri in perioada ianuarie-aprilie a reprezentat 74,4% din total exporturi si 73,3% din total importuri. Romania a livrat catre statele din afara Uniunii Europene marfuri de 580,9 milioane euro, cu 31% mai putin decat in aprilie 2008, in timp ce exporturile s-au redus cu 19,4%, la aproape 1,56 miliarde euro.

Exporturile extracomunitare in perioada ianuarie-aprilie 2009, comparativ cu intervalul similar de anul trecut, au inregistrat o scadere de 30,6%, iar importurile s-au comprimat cu 41,4%. "Previziunile din luna martie, cand se credea ca exporturile pe piata extracomunitara se vor debloca, nu s-au adeverit. In lunile aprilie si mai, scaderile pe acest segment au fost evidente, duble fata de luna martie, ceea ce indica ca inca nu am trecut de varful crizei. si in semestrul doi vom asista la scaderi in ceea ce priveste exporturile. Estimam ca, daca nu vor interveni si alte probleme, pe ansamblul intregului an scaderile la exporturi vor fi de aproximativ 20-30%", a precizat Ionescu.

» Comert international
Masinile si echipamentele de transport au avut cea mai mare pondere in exporturile romanesti, de 40,8%, fiind urmate de combustibili (6,4%), produse agroalimentare, bauturi si tutun (5,8%), materii prime si materiale (5,6%) si produse chimice (4,2%). Alte produse manufacturate au reprezentat 37,2% din totalul exporturilor.

Articol aparut in ziarul Romania libera din 10 iunie 1990

Foto: Romania libera

Niciun comentariu: