joi, 29 octombrie 2009

IMM-urile au atras doar 0,4% din fondurile europene alocate

» Doar un sfert din proiectele depuse de Intreprinderile Mici si Mijlocii (IMM-uri) pentru accesarea fondurilor europene au fost aprobate pentru a primi sprijin financiar nerambursal, in perioada 2007-2009. Iar din suma alocata pana in prezent pentru proiecte de finantare, platile catre beneficiari reprezinta sub 0,4%. 




In perioada 2007-2009, au fost alocate aproximativ 304 milioane de euro pentru proiecte de finantare, Directia pentru gestionarea fondurilor comunitare pentru IMM-uri (avand calitatea de organism intermediar pentru Programul Operational Sectorial "Cresterea competitivitatii economice") primind spre analiza 3.125 de proiecte, din care au fost aprobate 772, putin sub un sfert din total.
Totodata, potrivit Ministerului IMM-urilor, pana pe 30 septembrie au fost contractate si se afla in faza de implementare un numar de 535 de proiecte cu sprijin financiar nerambursabil, in valoare de aproximativ 66 milioane de euro. Insa, pana in prezent, au fost primite doar 184 de cereri de rambursare, sprijinul financiar nerambursabil solicitat fiind de 7,4 milioane de euro.  Din acestea, le-au fost platite beneficiarilor cereri de rambursare in valoare de doar 1,16 milioane de  euro, suma ce reprezinta sub 0,4% din suma totala alocata pentru proiecte de finantare de 304 milioane euro.

Ovidiu Nicolescu, presedintele Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR), considera ca derularea cu mare intarziere a proiectelor, multe fiind abia in faza incipienta, dar si platile grevate de proceduri foarte complicate explica numarul mic de proiecte pentru care se face plata efectiva. "Evaluarea unui proiect ajunge sa dureze si peste sase luni, iar schimbarile politice si administrative din institutiile de profil conduc la intarzieri in derularea programelor. La toate acestea se adauga si criza economica, care ii determina pe unii intreprinzatori sa amane, chiar sa renunte la implementarea unor proiecte deja aprobate", ne-a declarat presedintele CNIPMMR.

Numarul redus de proiecte aprobate pentru IMM-uri, doar un sfert din totalul solicitarilor, indica, in opinia consultantilor in fonduri europene, calitatea nu suficient de ridicata a proiectelor.
"Sunt greseli frecvente facute de solicitantii de fonduri europene, in etapa de completare a cererii de finantare, incepand de la completarea gresita a documentelor, incadrarea eronata a proiectului in codurile CAEN eligibile si pana la estimarea incorecta a bugetului. Pe durata implementarii proiectelor, cele mai frecvente probleme care apar rezulta din nerespectarea planului financiar, contractarea unor achizitii inaintea semnarii contractului de finantare si documente justificative incomplete la cererea de rambursare", a precizat Dragos Jaliu de la Structural Consulting Group.
Beneficiarii fondurilor europene trebuie sa aiba capacitatea sa vina cu o investitie initiala in proiect, dupa care li se returneaza din bani europeni contravaloarea sumei cheltuite. Doar 772 de proiecte cu fonduri UE au fost aprobate pentru IMM-uri.


Articol aparut in ziarul Romania libera din 29 octombrie 2009
Foto: Romania libera

Niciun comentariu: