luni, 22 noiembrie 2010

Pe unde trece noul bulevard al Capitalei

Mai multe cladiri aflate pe lista monumentelor istorice urmeaza sa fie demolate - http://htxt.it/ZOrI

Considerată „cea mai mare operaţiune urbană din ultimii 20 de ani", drumul de legătură, modernizat şi extins la trei benzi pe sens, dintre zona Piaţa Victoriei şi Calea Rahovei va fi gata la sfârşitul anului 2012. Diametrala N-S, cum este denumită calea de legătură care va uni Piaţa Victoriei cu Calea Rahova, are rolul de a fluidiza traficul şi va fi executată în două faze. Până la sfârşitul anului viitor va fi finalizat tronsonul care începe din Piaţa Victoriei şi trece prin zona Buzeşti-Berzei şi apoi str. Vasile Pârvan. Etapa a doua a proiectului dezvoltat pe porţiunea str. Vasile Pârvan-Uranus-Calea Rahovei va începe chiar din primele luni ale anului viitor, cu termen de finalizare la sfârşitul anului 2012.

Diametrala N-S

Primele lucrări
Pe tronsonul Piaţa Victoriei- str. Occidentului lucrările de construcţii sunt deja în stadiu avansat de execuţie (aproape 70%).
S-au efectuat lucrările de reabilitare a reţelelor de utilităţi (apă, canal etc.), circulaţia urmând să se defăşoare pe trei benzi pe sens (incluzând şi linia de tramvai).
Lucrările pe acest segment, potrivit afirmaţiilor primarului general Sorin Oprescu, se vor termina până la sfârşitul acestui an.
Culoar de expropriere
Între strada Occidentului şi Calea Griviţei se execută lucrări de demolare a mai multor clădiri, unele dintre ele trecute pe lista monumentelor istorice şi aflate în procedură de declasificare.

"În opt luni de la eliberarea ultimului amplasament, constructorul trebuie să finalizeze lucrarea. Constructorului i s-au comunicat caracteristicile lucrării de executat și suma fixă de bani pe care o are la dispoziție."
Mădălin Dumitru
Director general al Direcției de Infrastructură a PMB

Culoarul stabilit de primărie pentru expropriere, prin proiect, a fost stabilit iniţial la 17 metri. Însă, datorită formelor unor clădiri sau dimensiunilor unor proprietăţi, există zone în porţiunea Piaţa Victoriei-Buzeşti unde s-a ajuns şi la demolări pe spaţii de 25 de metri, măsurate de la limita de proprietate dinspre artera care urmează să fie modernizată.
„În spaţiile rămase se vor crea zone verzi, locuri de joacă, parcări, tot ce trebuie pentru un habitat normal", a menţionat directorul general din direcţia de infrastructură a PMB, Mădălin Dumitru.
Articol aparut in ziarul Romania libera din 23 noiembrie 2010
Foto: Romania libera



Clădiri demolate
Reprezentanţii PMB au anunţat că au fost făcute toate demersurile pentru a putea fi demolate clădirile din zona Buzeşti-Griviţei.
Exproprierea şi demolarea unor clădiri care au fost declasificate prin ordin al ministrului nu sunt suficiente pentru eliberarea frontului de lucru pentru constructori. Astfel, directorul general Mădălin Dumitru spune că, deşi există ordin de declasare a unor imobile, mai sunt necesare avize şi pentru zonele de protecţie a monumentelor şi zonele protejate care cuprind casele şi străzile alăturate.
„În lista monumentelor istorice, pe segmentul în care se demolează acum sunt trei clădiri care necesită avizul Ministerului Culturii pentru a fi demolate: Hotel Marna (str. Buzeşti nr. 3), casa în care a locuit Eminescu (str. Buzeşti nr. 5) şi Casa Constantin Rădulescu (Calea Griviţei nr. 80)", a menţionat arh. Adrian Bălteanu.
Cinema Feroviar
Faţada cinematografului Marna (cunoscut de bucureşteni sub denumirea de Cinema Feroviar), aflat la intersecţia Buzeşti-Calea Griviţei, va fi refăcută, după cum afirmă primarul Oprescu.
„Am discutat cu cei de la OMV, care au cumpărat terenul din spate şi care dezvoltă acolo un proiect imobiliar. Am convenit că ei să doneze o suprafaţă de 300 metri pătraţi, aşa ca vom putea să reconstruim frontispiciul cinematografului. În rest, printre alte clădiri înalte acolo ar mai fi hotelul Marna", susţine primarul general Sorin Oprescu, care a mai adăugat şi faptul că „toate sunt notificate, toate sunt plătite, toate sunt expropriate. Au fost notificaţi şi a doua oară pentru a-şi putea ridica banii".
O arteră nouă
După prima etapă, care a început cu amenajarea bulevardului cu câte trei benzi pe sens (cu două linii de tramvai incluse) de la Piaţa Victoriei până la strada Occidentului (unde linia de tramvai şi strada vor fi terminate în acest an), va urma segmentul din Berzei, de la Calea Griviţei până la strada Mircea Vulcănescu. În zona intersecţiei Berzei cu Vulcănescu, se va construi o stradă nouă, strada Gării de Nord, care iese direct în Dinicu Golescu, în faţa Ministerului Transporturilor. Primarul Oprescu consideră că „în acest fel câştigăm şi viteză în circulaţia autovehiculelor, care vor putea merge cu 20-30 km la oră, putând fi parcursă distanţa nord-sud, adică aproximativ 12,5 km, în maximum 15 minute". Pe strada Cameliilor, străbătută de această arteră, s-a executat deja o demolare. Viitoarea stradă a Gării de Nord va străbate o zonă în care în prezent sunt numai case ce urmează să fie demolate.
Podul Hasdeu, reconstruit din 2011
După terminarea licitaţiei pentru tronsonul II al Diametralei N-S, care începe din str. Vasile Pârvan şi urmează traseul peste podul Hasdeu-Uranus-Calea Rahovei, construcţia şi modernizarea arterei ar putea începe, pe această porţiune, din ianuarie-februarie. Primarul Capitalei a declarat că a obţinut, „după ce s-a consultat cu Patriarhul, acordul şi binecuvântarea acestuia pentru construcţia unui tunel care va trece pe sub Dealul Parlamentului". Este vorba de un tunel cu o lungime de câţiva zeci de metri, care va începe imediat după podul B.P. Hasdeu (şi care urmează să fie supralărgit).
Bulevardul Izvor va avea patru benzi
Tunelul cu „binecuvântarea şi acordul Patriarhului" este la o distanţă destul de mare de viitoarea Catedrală a Neamului şi nu se intersectează cu lucrările de acolo. Urmează apoi mărirea şi extinderea bulevardului Izvor la patru benzi, astfel încât va fi nevoie ca Parlamentul să cedeze din terenul aferent instituţiei. Tunelul va ieşi în Uranus, până în apropierea Pieţei Coşbuc, şi va uşura mult ieşirea către sud, mergând pe Calea Rahovei, Veteranilor, ajungând în sudul extrem al Capitalei, spre Gara Progresul. Se creează astfel o cale rapidă de ieşire spre Calea Giuleşti şi, de asemenea, de ieşire din Bucureşti, prin sud.
12,5 kilometri
Lungimea culoarului cu trei benzi de circulaţie pe sens care va străbate Capitala de la nord la sud va însuma 12,5 kilometri.
25 de minute
Noul bulevard care are ca dată de finalizare sfârşitul anului 2012 va putea fi parcurs cu maşina în 25 de minute.
100 de hectare
Suprafaţa totală afectată de lucrările de modernizare şi extindere a culoarului rutier dintre Piaţa Victoriei şi Calea Rahova.

Niciun comentariu: